I se spune „moderator” cu un motiv bine întemeiat. Este cel care, seară de seară, în studiourile de televiziune, de radio sau ale programelor online, ține calea de mijloc în dezbateri, chiar atunci când – sau mai ales atunci când – invitații stau să se încaiere. Moderatorul ar trebui să fie cel mai bun prieten al meu, consumatorul de media.
El trebuie să pună întrebările care contează pentru mine. Să îi facă pe politician, pe expert, pe cine i-ar fi invitat să explice realitatea zilei, subiectul. Să scoată de la el acele unghiuri ale problemei care să mă ajute pe mine să înțeleg ce se întâmplă, de ce se întâmplă și cum mă afectează pe mine toate acestea. Cu alte cuvinte, să mă lumineze: de ce ar trebui să-mi pese mie de oamenii aceia din studio și despre subiectul discutat?
El trebuie să îmi aducă, pe cât se poate, informații. Talk-show-ul este un format înșelător pentru cel care nu-i știe rostul. Cum îi spune numele, e pe jumătate vorbă, pe jumătate spectacol. Este un format ieftin: un decor minimal, două mese, câteva scaune și niște pahare cu apă. Tocmai pentru că este ieftin a fost adoptat masiv de televiziunile din Moldova și România, care așa reușesc să umple, cu puțin efort, spații mari de emisie. Lucruri se întâmplă în fiecare zi, nu se poate să nu găsești o temă „fierbinte”. Dacă invitații sunt buni de gură, gata show-ul. Dar aici ar trebui să intervină măiestria moderatorului: să nu lase invitații gureși să domine discuția. Să nu îi lase să își prezinte nestânjeniți discursul. Da, sigur, de aia îi chemi în emisiune, pentru că sunt importanți sau relevanți sau știutori în domeniul lor. Sau poate doar atrăgători și seducători. Dar nu ar trebui să vină acolo să mă impresioneze pe mine, care stau acasă, în fața televizorului, poate și cu o cană de vin alături, ci ca să îmi explice. Iar moderatorul ar trebui să-mi țină partea, să le taie avântul de a se lăuda sau de a-și terfeli din vorbe inamicii și să îi aducă „la chestiune”: informații mai multe, opinii mai puține și doar dacă au vreo importanță.
Moderatorul, prietenul meu, trebuie să se îngrijească ca lumea mea să fie diversă și colorată. Să aibă grijă – împreună cu producătorul emisiunii – ca invitații din studio să fie din partide diferite, de sunt politicieni. Sau să aibă opinii și interese diferite, dacă vorbim de chestiuni sensibile – vaccinare, de exemplu. Să fie și tineri, și mai copți. Și vorbitori de română, dar și de rusă. Și femei, alături de bărbații de altfel nelipsiți din emisiuni, mai ales cele politice. Mărturisesc aici: când văd un panel exclusiv masculin, schimb postul. O emisiune care nu are suficientă imaginație – sau nu e suficient de harnică – pentru a identifica vocile feminine competente în domeniul pus în discuție nu-mi merită timpul și atenția.
Și trebuie moderatorul să-mi vorbească cu cuvintele mele, alea simple și concrete, de „toată ziua”. Că oricum sunt la sfârșitul unei zile de muncă, sunt mai degrabă chitit pe „show” decât pe marea descoperire a lumii, poate – dar ce zic poate? sigur – mai stau cu ochii și pe alt ecran, sau la familia mea, sau… Și dacă politicianul vrea să mă îmbrobodească cu fraze complicate, să îl aducă la ordine cu un „Adică?”. Și dacă vreunul îmi promite marea cu sarea, să îl întrebe scurt: „Când? Cu ce bani?”. Și dacă savantul dă repejor înainte cu păsăreasca lui tehnică – corectă, nu-i vorbă, dar greu de înțeles – să îl aducă și pe acela la ordine cu un „Haideți să explicăm…”.
Ușor nu e să fii moderator. Trebuie să te prefaci, atunci când știi bine subiectul, că ai întrebări „naive”. Dar cum altfel ai putea pune astfel de întrebări, cele mai grele, dacă nu ai ști subiectul la fel de bine ca și cel din fața ta? Trebuie să îți ascunzi, să îți negi preferințele și propriile opinii, pentru că nu acestea trebuie să ajungă la mine, ci cele ale invitaților. Trebuie să-ți ascunzi simpatiile și antipatiile, umorile, supărările sau iubirile față de invitații tăi. Nici prea prietenos, nici deloc dușmănos, politicos, ferm, dar feroce în curiozitatea pe care o exerciți în numele meu.
Căci, cum spuneam, moderatorul trebuie să fie prietenul meu cel mai bun, seară de seară. Să fie deștept și tăios, dar să se îmbrace în modestie. Să fie acolo, în studio, cea mai bună versiune a mea, acesta de-acasă.
Și să mă ierte doamnele moderatoare, multe, competente, cu coloană verticală, de masculinul folosit în acest articol…
Ioana Avădani,
președintă,
Centrul pentru Jurnalism Independent, România
Sursa foto: Gezer Amorim/Pexels
__________________________
Realizarea acestui articol a fost posibilă datorită suportului generos din partea poporului American și cel Britanic, prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și al UK Aid. Conținutul acestui material ține de responsabilitatea Centrului pentru Jurnalism Independent și nu reflectă în mod necesar viziunea UK Aid, a USAID sau a Guvernului Statelor Unite ale Americii.
