Generalizări, prejudecăți, calificative și opinii personale într-un articol despre etnia găgăuză

0

Timpul.md a publicat pe 19 noiembrie, la rubrica Politică, un articol cu titlul: „Alegerile au demonstrat că găgăuzii NU MAI EXISTĂ și sunt o gloată de pensionari ruși care și-au pierdut identitatea”. 

Atât în titlul articolului, cât şi în conţinutul acestuia, autorul scoate în evidenţă opinii personale faţă de reprezentanţii etniei găgăuze, deduse din mesajul guvernatoarei autonomiei găgăuze, Irina Vlah, adresat liderilor politici din Republica Moldova după cel de-al doilea tur de scrutin, precum şi de pe urma unui reportaj realizat de BBC în limba rusă, care însoţeşte materialul de presă. 

Articolul, contrar deontologiei profesionale, conține generalizări, calificative, judecăţi de valoare și amestec de fapte şi opinii. Textul abundă în judecăţi de valoare precum „găgăuzii nu mai există”, gloată de pensionari ruşi” şi gloată de pensionari rusofoni, fără dinți”,nu mai au niciun cuvânt de spus”,  „e doar o problemă de timp când se va constata disparația etniei găgăuze”. De asemenea, autorul materialului mai foloseşte generalizări – „rolul politic al UTA Găgăuzia în R. Moldova este 0”; calificative – „disperarea Irinei Vlah”, „genocid etnic”; amestec de fapte şi opinii – „frați cu rușii (…) de origine turcică”. 

Referitor la prejudecăţile naţionale, Ghidul de stil cu norme etice prevede: „Vom trata tolerant şi nu vom discrimina în materialele de presă reprezentanţii tuturor categoriilor sociale, de vârstă, gen, rasă, etnie, apartenenţă politică, apartenenţă religioasă şi orientare sexuală, chiar dacă avem atitudini mai puţin pozitive vizavi de subiecţii respectivi. (…) Nu vom admite formarea unui stereotip negativ stabil faţă de o întreagă etnie. Nu vom forma intenţionat, prin intermediul articolelor, sentimente de supremaţie a unei naţiuni sau a unei rase faţă de alta. (…) Nu vom apela la prejudecăţi naţionale”. 

Potrivit aceluiaşi ghid: „Vom da, pur şi simplu, informaţia: scurt, brut, la obiect, neutru, fără nuanţări. Titlurile trebuie să prindă esenţa problemei prin câteva cuvinte bine alese. (…) Vom crea titluri clare: fără ambiguităţi, scrise la diateza activă şi la timpul prezent. (…) Vom reda faptele fără a exagera. (…) Vom evita să ne spunem opinia în articolele de ştiri”.  

În context, Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova recomandă: „Jurnalistul pune titluri care corespund conținutului materialului jurnalistic și le evită pe cele care induc publicul în eroare. (…) Jurnalistul își exprimă opinia în mod onest și etic, fără a denatura deliberat fapte sau date”.