Între senzațional și etică jurnalistică. Imaginea copilului în context negativ

0

 

Pe tata l-am lăsat în Kiev, tata va vinde ceva, va ajuta eroii noștri, militarii noștri. Poate chiar va lupta.

Această voce aparține unui băiețel din Ucraina, care povestește cu lacrimi în ochi cum a reușit să fugă de război, lăsându-l pe tatăl său să ajute soldații care se află pe câmpul de luptă. Secvența video a fost publicată pe 28 februarie de o televiziune din Orientul Mijlociu, iar jurnalistul a decis să păstreze identitatea copilului, arătându-i fața și menționându-i numele integral. De la declanșarea războiului, la TV și în presa online au apărut zeci de materiale jurnalistice similare, care ilustrează minori afectați de conflictul armat din statul vecin. Majoritatea copiilor apar în ipostaze dramatice, plângând, fiind vădit tulburați și dezorientați, iar unii chiar pătați de sânge.

Sunt aceste secvențe video o exploatare a tragediei unor oameni cu scopul de a aduna mai multe vizualizări și aprecieri? Sau, totuși, este vorba de interesul public? Este o dilemă a mai multor jurnaliști care, de când a început războiul în Ucraina, trebuie să ia decizii complicate atunci când realizează materiale de presă în care apar minori: să-i intervieveze pe copiii care au fost afectați de război, care fug din țara lor, care dorm în subsoluri, stau pe întuneric și se ascund de explozii? Și mai apoi: să le divulge sau nu identitatea? 

Bună, sunt Ana Sârbu și astăzi la podcast cuMINTE vorbim despre imaginea copilului, între senzațional și etică jurnalistică, în materialele de presă cu o conotație negativă.

***

În Codul serviciilor media audiovizuale din Republica Moldova, adoptat în anul 2018, există un capitol aparte cu reguli pentru posturile TV privind reflectarea imaginii copiilor. Printre altele, legea indică faptul că dreptul minorului la respectarea vieţii private şi la propria imagine prevalează în faţa necesităţii de informare, inclusiv în cazul minorului aflat în situaţii dificile, și că în cadrul programelor audiovizuale copilul nu poate fi folosit sau expus de către părinţi, rude, reprezentanţi legali, avocaţi sau alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea acestuia cu scopul de a obţine avantaje de orice tip sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice. 

De asemenea, din anul 2011, prevederi referitoare la copii există în Codul deontologic al jurnaliștilor din Republica Moldova, iar din anul 2013 există și o lege cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației.

Codul deontologic al jurnalistului specifică: „Jurnalistul tratează cu deosebită acuratețe informația colectată despre copii, asigurându-se că publicarea unei atare informații nu va avea consecințe negative (sentimente de frică, suferință etc.) asupra acestora”. 

De asemenea, (citez) „jurnalistul protejează identitatea copiilor implicați în evenimente cu conotație negativă (accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență și abuz de orice fel etc.), inclusiv ca martori. Înregistrările audio/video și fotografiile trebuie modificate, pentru protejarea identității copiilor”

Totuși, Codul reține și anumite excepții (citez): „Fac excepție situațiile în care identificarea copiilor este de interes public și cele în care jurnalistul acționează în interesul superior al copilului, cu sau fără acordul părinților sau al tutorilor”. 

Anterior, UNICEF a lansat un Ghid pentru jurnaliștii și jurnalistele care realizează materiale despre copii. Specialiștii au inclus o serie de principii care trebuiesc respectate de persoanele angajate în instituțiile de presă. În ghid, experții UNICEF menționează (citez): „Nu publicați o poveste sau o imagine care ar putea pune în pericol copilul, frații sau colegii săi, chiar și atunci când identitatea lor este schimbată, ascunsă sau nu este folosită”.

Totodată, ghidul explică despre cum trebuie să ne comportăm în anumite circumstanțe de risc sau risc potențial de vătămare sau răzbunare. Specialiștii recomandă „să fie schimbat numele și să fie ascunsă identitatea vizuală a oricărui copil care este identificat ca un solicitant de azil, un refugiat sau o persoană strămutată în interior”.

Într-un îndrumar publicat în 2017 de jurnalista și președinta Consiliului de presă de la Chișinău, Viorica Zaharia, autoarea precizează că (citez) „specialiștii recomandă evitarea intervievării copiilor victime sau martori la abuzuri. Le divulgăm identitatea numai în cazurile în care acest lucru este în interesul superior al copilului, adică o facem pentru a-l proteja de un abuz sau, de exemplu, atunci când copilul este căutat. De asemenea, când avem acordul părinților sau al tutorilor pentru divulgarea identității. Dar, atenție! Uneori părinții pot să nu-și dea seama că divulgând identitatea copilului, îi pot face un rău, adică îl pot expune la discriminare sau la noi abuzuri. De aceea, jurnaliștii sunt chemați să cântărească foarte bine urmările care pot surveni în urma divulgării identității. Faptul că va ști numele adevărat al copilului nu îi va aduce cititorului/telespectatorului o informație foarte prețioasă. Mai importante sunt faptele și cum sunt tratate ele, însă copilului, divulgarea identității ar putea să-i provoace daune serioase”.

***

Războiul este un eveniment tragic, însă unul de interes public. Jurnaliștii și jurnalistele din întreaga lume nu au cum să ocolească subiectele legate de acest fenomen. Ei sunt cei care transmit mesaje importante telespectatorilor, ascultătorilor și cititorilor. Oamenii trebuie să fie informați despre ceea ce se întâmplă sau urmează să se întâmple.

Totuși, în situație de conflict armat, divulgăm sau nu identitatea minorului atunci când îl intervievăm? Ce facem atunci când un copil ne povestește despre cum a fugit de război sau în ochii lui au decedat rudele? Și unde este limita dintre interesul public și dorința de senzațional, de a crea materiale exagerat de emotive?

Jurnalista Svetlana Gore, care realizează reportaje pe teme sociale la postul TVR Moldova, recunoaște că misiunea de informare este complicată. 

Adevărul este că războiul a schimbat radical realitatea în care trăim și aici mă refer inclusiv la jurnalism. Cândva ni se părea aproape imposibil să intervievăm, în țara noastră, un copil despre război. Și într-adevăr, este la limita eticii jurnalistice divulgarea identității unui copil trecut prin astfel de drame, doar că revenind la noua realitate, astfel de practici ajung o normalitate. Și se întâmplă din cauza atrocităților comise acolo, nu departe de Republica Moldova, iar telespectatorii trebuie să primească și astfel se informații. Totuși, în aceste cazuri sensibile, trebuie să ne întrebăm: 1. Avem acordul unui părinte/tutore să facem interviul? 2. Dacă da, atunci cum îl vom realiza? De la spate, din față, dar blurăm ochii, distorsionăm vocea? 3. Care este mesajul acestui copil și cum jurnalistul va purta discuția? Sunt reguli elementare și, în funcție de răspunsurile care ni le oferă, decidem cum acționăm mai departe. Nu trebuie să uităm nici de contextul în care includem un interviu cu un copil și pe ce vor fi puse accentele”. 

Ea consideră că războiul trebuie mediatizat din toate unghiurile, iar copiii sunt parte a conflictului, fără voia lor. „Dar este de datoria noastră să arătăm adevărata față a războiului, lucru care îl poate face presa. Și aici aduc exemplu băiețelului ucrainean care, în hohote de plâns, traversa granița cu Polonia. Imaginile au făcut înconjurul lumii! Toți au văzut emoții reale și au simțit drama acestor oameni. Or, cred că acesta este un precedent care poate rescrie anumite norme jurnalistice”. 

Membra Consiliului de Presă, Natalia Porubin, insistă că este important să ținem cont de fiecare dată că urmează să realizăm interviuri cu persoane care au trecut printr-o traumă, mai ales când este vorba de copii. Comunicatoarea face referire și la Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, unde se stipulează clar că orice minor are dreptul să-și exprime opiniile și părerile, fie personal, fie prin intermediul unui tutore/ reprezentant. Dar interviurile trebuie să se desfășoare întotdeauna într-un mediu sigur, confidențial, confortabil.

„De fiecare dată când relatează despre copii, mai ales despre cei care se află în situații vulnerabile cum sunt cei refugiați din cauza războiului, jurnaliștii trebuie să se gândească în mod prioritar la interesul copiilor și numai după aceasta la interesul publicului despre subiectul pe care-l scriu. Iar interesul unui copil care a fugit din calea războiuluieste în primul rând să nu-l revictimizăm impunându-l să-și amintească despre experiențe devastatoare și grave, cărora și unii mături le-ar face față cu greu. La fel, să nu uităm că orice persoane  despre care scriem, inclusiv copii, trebuie tratate cu demnitate. Este inadmisibil să filmezi un copil plângând din cauza fricii pe care i-o inspiră amintirea despre război sau, și mai grav, pierderea unei persoane dragi și după asta să arăți aceste secvențe la știri. Știm cu toții că lacrimile și durerile aduc audiență bună, dar un jurnalist profesionist trebuie să găsească de fiecare dată abordarea care, pe de o parte, să răspundă interesului public, iar pe de altă parte să nu dăuneze în nici un fel copilului. Codul deontologic al jurnalistului obligă toți profesioniștii media să protejeze identitatea copiilor care sunt implicați în evenimente cu conotație negativă și războiul se înscrie perfect în astfel de situații, de rând cu accidente, infracțiuni, dispute familiale, sinucideri, violență sau abuz de orice fel. În astfel de situații, trebuie să protejăm neapărat identitatea copiilor. Excepție o constituie situații când jurnaliștii au permisiunea părinților sau când interesul superior al copilului cere ca identitatea lor să fie dezvăluită. Un exemplu ar fi atunci când vorbim despre identificarea copiilor care s-au pierdut. Vreau să mai spun că mai este foarte important să se respecte și câteva reguli de bază pentru interviurile cu copii refugiați. Astfel, jurnaliștii ar trebui să evite subiectele sensibile care pot genera emoții pe care ulterior nu le vor putea gestiona. De exemplu plânset, frica și altele de felul acesta. Jurnaliștii ar trebui să adapteze abordarea, limbajul la vârsta copiilor cu care discută. Să vorbească suficient de clar, astfel încât copii să-i poată înțelege. Este important să întrerupem interviul imediat ce acesta devine prea dureros pentru copil din punct de vedere emoțional”

***

Psihologa Silvia Strogotean împărtășește opinia Nataliei Porubin cu privire la impactul intervievării unui minor în situație de stres. 

Imaginea unui copil în suferință întotdeauna va sensibiliza. În contextul evenimentelor actuale ale războiului, aceste imagini pot avea un impact puternic emoțional și pot influența sănătatea psihică, pot fi folosite drept instrument pentru manipulări și propagandă, întrucât mesajele care folosesc imaginea copilului ce suferă în urma războiului pot transmite diferite mesaje: cineva promovează ideea încetării războiului, cineva – colectarea de fonduri, iar altcineva va instiga la război și revendicare. Cea din urmă va atinge strunele sensibile ale persoanei și devine un factor de stres, căci imaginea copilului va face apel la propria siguranță sau la poziția de părinte care va tinde să protejeze fie proprii copii, fie alte persoane vulnerabile. Elementul-cheie de aici, care va influența sănătatea, este dacă acest factor stresogen va fi de durată și va avea intensitate emoțională. În asemenea situații stresul a fost corelat cu apariția afecțiunilor cardiace, a problemelor pielii, a tulburărilor de somn, a anxietății și a depresiei. Dacă imaginea copilului victimă e folosită în mass-media, atunci acest copil, factologic, are înregistrată informația despre experiența lui traumatică în afara câmpului lui psihic. Nu știm ce manifestări va dezvolta acest copil în urma acestei experiențe, deși cu siguranță putem spune că va avea impact. Însă, dacă copilul se va confrunta o dată în plus cu mărturia traumei lui, urmările pot fi nefaste. De aceea este important, atunci când copilul este subiect jurnalistic, să se evite plasarea lui într-o lumină dramatică și vulnerabilă sau să se reducă semnificativ”. 

Psihologa vorbește și despre riscurile care apar în afara unor situații și contexte negative. „Copilul este o ființă care nu are capacitatea de a gestiona ce se întâmplă și nu își poate asuma responsabilități, dar va suporta consecințele dacă imaginea va fi expusă în spațiul virtual. Riscurile în asemenea situații presupun, în primul rând, accesul liber la imaginea copilului pentru persoanele rău intenționate, mai ales că printre aceștia se pot găsi abuzatori pentru care imaginile copiilor pot fi sursă de alimentare a fanteziilor perverse sau îi pot motiva la acțiuni urâte. Odată ce un copil apare la TV sau pe social media, el este expus în fața întregii lumi virtuale, cu toate riscurile care aceasta le presupune și aceasta poate diminua încrederea în sine sau sentimentul propriei valori. Unul dintre riscuri îl constituie diferitele forme de violență virtuală: agresiune online sau cyberbullying, cyberstalking, flamingul, trollingul, care devin o sursă de stres, anxietate, neadaptare socială și chiar pot fi experiențe traumatice. Copilul nu-și poate proteja singur identitatea. Astfel, pe termen lung, există riscul ca copilul să se pomenească în situații foarte neplăcute și jenante atunci când o imagine de a sa, copil fiind, este descoperită de cineva dintre colegi sau prieteni în ipostaze deloc plăcute pentru el. Aceasta poate afecta imaginea de sine, reputația”.

***

Și din punct de vedere social, un copil poate fi afectat dacă nu i se respectă dreptul la protecția identității, susține experta în politici privind protecția copilului, Lorina Ghițu. Specialista activează de mai mulți ani în cadrul organizației CCF Moldova, care oferă suport financiar, psihologic și social familiilor aflate la ananghie, în special copiilor. 

În opinia mea, este foarte important textul, ceea ce scriem, cum prezentăm problema, cum căutăm soluții la problemă. Desigur, atunci când vrem să postăm o fotografie este bine ca copilul să fie fotografiat din spate, dintr-un unghi de unde nu-i este arătată fața. Și atunci copilul este protejat, identitatea lui este protejată. În general, de la o anumită vârstă, trebuie să avem permisiunea copilului de a posta, indiferent despre ce scriem, fie că este vorba de o problemă sau o postare pozitivă. Oricum, avem nevoie de acordul copilului din moment ce postăm pe rețelele sociale, la TV sau emisiune. Dacă vorbim despre postarea unei imagini cu un copil care suferă, plânge sau care este într-o suferință, sigur că trebuie să ne gândim la efectele pe care le are această postare, mai ales pe termen lung. Este vorba despre viața intimă a copilului, despre demnitatea lui, despre imaginea copilului și desigur, relația lui cu semenii. Cea mai importantă este starea de bine și starea emoțională a copilului, care pe termen lung poate să aibă efecte negative”. 

Dar ce se întâmplă atunci când identitatea copilului nu este în totalitate protejată? Ajung redacția sau jurnalistul în instanța de judecată? În același îndrumar menționat mai devreme, jurnalista Viorica Zaharia afirmă că, dacă este vorba despre știri TV, atunci Consiliul Audiovizualului aplică sancțiuni. În cazul presei scrise sau online, jurnaliștii pot fi acționați în judecată pentru astfel de abateri doar dacă părinții sau alte părți interesate reclamă abaterea.

Potrivit judecătorului Vladislav Holban, profesor în cadrul Institutului Naţional al Justiţiei de la Chișinău, organele de drept recomandă evitarea difuzării imaginii copilului în context negativ.  

Difuzarea în context negativ a imaginii copilului poate constitui o încălcare a drepturilor acestuia prin prisma prevederilor legale și anume a Legii cu privire la drepturile copilului, precum și a tratatelor internaționale, în special a Convenției cu privire la drepturile copilului. În special, în situația actuală de conflict armat, este aplicabil protocolul facultativ al Convenției cu privire la drepturile copilului din 25 mai 2000, ratificat de Republica Moldova la 8 februarie 2002, unde este interzisă folosirea copilului în conflicte armate. Respectiv, difuzarea imaginii acestora nu este binevenit și urmează a fi evitată difuzarea acestora întru respectarea interesului superior al copilului. Deși, nu în toate situațiile difuzarea imaginii copilului în context negativ atrage răspundere legală, nu este recomandată difuzarea imaginilor date pentru a nu afecta copii în cauză”, a precizat judecătorul Vladislav Holban.

Desigur, acest lucru nu înseamnă că trebuie să evităm să intervievăm minorii sau să nu-i filmăm, fotografiem în vreme de război. Există soluții pe care le regăsim și în ghidurile predestinate breslei jurnalistice. Oamenii din presă pot filma/fotografia din unghiuri în care nu se vede fața copilului, pot folosi în articolele lor nume false, imagini estompate și așa mai departe.

***

Camera telefonului mobil este omniprezentă în viața noastră. Și nu doar jurnaliștii ar trebui să țină cont de reguli, dar și părinții atunci când postează fotografii cu copiii lor sau adolescenții minori.

Acum toată lumea vrea să fie populară, să se vadă pe rețele, în postări și aici trebuie să lucrăm și cu adulții. Dacă adultul vrea să-și pună poza, este o problemă și este problema lui. Dar în momentul când apar copii, în special cei minori, care nu înțeleg exact care sunt perspectivele sau care ar fi consecințele pe termen lung a acestei postări, atunci, noi trebuie să le explicăm, să avem o discuție și cu părinții, cu tutorele sau reprezentanții legali ai copiilor și să le explicăm de ce nu este bine să postăm copilul într-o suferință și care ar fi efectul pe termen lung în viața sau starea acestui copil”, conchide Lorina Ghițu.

Principala recomandare a specialiștilor psihologi și a celor care apără drepturile copiilor este ca, prin ceea ce scriu, jurnaliștii și jurnalistele să nu dăuneze. Mai ales când este vorba de copii. Să se conducă de interesul superior al său. Adică să înțeleagă faptul că un copil este o personalitate care are dreptul la condiții de viață ce nu i-ar afecta securitatea și dezvoltarea. Chiar și așa, obținerea consimțământului unui copil nu este suficientă pentru a justifica punerea sa în lumină negativa. Părinții sau tutorii trebuie să acorde permisiunea liberă și informată pentru publicarea oricărui astfel de material după ce le-au fost explicate riscurile și beneficiile. Adulții trebuie să protejeze copiii, care din punct de vedere tehnic ar putea „da consimțământul”, dar de fapt nu au maturitatea de a înțelege consecințele pe termen lung ale publicității negative.

Drag ascultător, nu uita că și tu poți contribui la protejarea identității unui copil: evitând să distribui imagini sau secvențe video în care apar minori în context negativ. Și nu uita – filtrează cuMINTEa trează! Urmărește-ne pe Google Podcasts, Apple Podcasts și SoundCloud. Toate bune.

Podcastul cuMINTE este realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul organizației Black Sea Trust, un proiect al Fondului German Marshall al Statelor Unite. Opiniile exprimate în acest material nu le reprezintă neapărat pe cele ale Black Sea Trust sau ale partenerilor săi.